INUNDARE CU SPUMĂ UŞOARĂ:
TEHNICĂ TOTALĂ DE STINGERE: SUB SPUMĂ NU ARDE FOCUL
Sistemele cu inundare cu spumă uşoară se bazează pe principiul, că în cazul incendiului se umple cu spumă spaţiul protejat, şi se utilizează aceea condiţie de sine stătătoare, că în volumul de spumă se anulează pericolul de aprindere al tuturor materialelor. Sub spumă nu există foc: nu există nici aprovizionare cu oxigen, nici căldură generatoare de foc, nici propagare de foc. În acelaşi timp materialul de stingere de utilizat are o cantitate de fracţiune faţă de orice altă cantitate de apă, spumă sau alte materiale de stingere a focului. Protecţie totală.

Tehnica de stingere răspândită în toată lumea a fost introdusă în Ungaria de către Tűzőr Kft., şi numeroasele referinţe ale firmei dovedesc, că ceea ce este bun pe piaţa mondială având tehnici dezvoltate, se poate utiliza economic şi sigur şi în ţara noastră.
Sistemul care inundă cu spumă uşoară spaţiul protejat în 3-5 minute stinge focul din obiectiv cu utilizarea unei zecimi de cantitate de apă. Spumele uşoare având abundenţa de spumă între 700-1000 (dintr-un l de soluţie 1m3 spumă!) sunt unice cu eficienţa lor din punctele de vedere economic, şi de tehnica securităţii. Printre sistemele cu stingere cu spumă utilizate în Ungaria actualmente au o importanţă deosebită cele aşa-numite cu inundare cu spumă uşoară. Sistemele de stingere de foc care funcţionează cu inundare cu spumă uşoară au fost introduse în ţară de către Tűzőr Kft., în primul rând în domeniul depozitării.

Pe lângă domeniul depozitării această tehnologie se poate utiliza cu eficienţă mare şi în alte domenii, cum ar fi:
-
încăperi având un spaţiu complicat de aer
-
tunele de cabluri
-
încăperi cu înălţime interioară mare
-
spaţii cu risc de incendii extra mare
-
ateliere, spaţii mici separate cu pericol de incendiu
-
baze, depozite logistice
-
depozite înalte pentru depozitarea materialelor periculoase
Dintre instalaţiile de stingere care funcţionează cu inundare cu spumă uşoară şi corespund prescripţiilor din ţară şi celor internaţionale şi care au fost înfiinţate în ultimii 10 ani în ţară 95% au fost proiectate şi executate de către Tűzőr Kft., adică putem enunţa că firma noastră joacă un rol determinant pe piaţă.
